Am primit zilele acestea cea mai buna veste pentru terenul din proiectul Strop de Verde. După cum știți deja, în acest proiect avem circa 120 de parcele la vânzare, din care undeva în jur de 50 sunt terenuri extravilan (pe care legal deocamdată nu se poate construi).

Cel puțin, nu încă … pentru că Planul de Urbanism General al UAT, care se află în ultimele etape de avizare la Primăria Comunei Părău și la Consiliul Județean Brașov este afișat spre consultare publică zilele acestea iar el include cele 50+ parcele de extravilan din proiectul Strop de Cer (inclusiv loturile deja vândute de către noi) în intravilanul viitor al comunei.

Asta înseamnă o veste bună, atât pentru proprietarii care deja au cumpărat de la noi teren extravilan (în câteva luni acest teren va deveni intravilan și își va dubla practic valoarea) cât și pentru cei care sunt interesați de una din parcelele de extravilan … pentru că încă nu mărim prețurile. Altfel spus, puteți încă cumpăra extravilan la prețul actual (vechi). În plus față de un teren într-o locație superbă veți face cel mai probabil și o investiție excelentă !

Oferta este valabilă un timp scurt, așa ca … profitați !

Atașat este fotografia cu planul complet al trupului de proprietate, așa cum este el regăsit la avizierul Primăriei Părău (la etajul I – avizierul de terenuri).

UPDATE la data de 01 mai 2017

Ne-a fost atrasa atenția asupra precizărilor de mai sus de către un client potențial și am simțit nevoia sa actualizam aceste informații. La data la care am luat la cunoștința de acest PUG am fost foarte entuziasmați, însa lucrurile din curtea Primăriei Parau se mișcă mult mai încet decât sperasem la acel moment, când am scris și postul de mai sus, pe un ton oarecum optimist … poate puțin prea optimist 🙂

Iata mai jos precizarile necesare la acest moment.

La parcelele de extravilan pe care le avem la vanzare in comuna Parau nu exista Plan de Urbanism Zonal iar noi, ca actuali proprietari, nu vom demara vreun PUZ in aceasta zona.

Explicatia este una simpla: costurile legate de acest PUZ nu se justifica, in conditiile in care Primaria Parau are acest Plan de Urbanism General in lucru și in condițiile unui numar redus de parcele pe care il avem la vanzare.

Aceste parcele sunt deci neconstruibile acum, pana la trecerea lor in intravilan. Pe ele, potrivit legislatiei din Romania NU se poate construi legal acum.

PUG elaborat de Primarie pentru toata suprafata comunei a luat in calcul aceste terenuri si le va include … (daca si cand va fi finalizat). Prin acest PUG terenul va fi trecut (prin procedura care va fi cea prevazuta de lege la momentul respectiv – pe care nu o cunoastem acum) din extravilan in intravilan (deci de la teren pe care nu se poate construi legal la teren pe care se POATE construi legal).

Aceasta trecere in intravilan nu este sub controlul nostru. Nu o putem grabi in niciun fel. La momentul la care am luat la cunostinta de PUG am intrebat si ni s-a raspuns ca „in cateva luni” PUG e gata. Au cam trecut acele „cateva” luni si aprobarea PUG este cam tot in acelasi stadiu – la nivelul de consultare publica. Desi legea spune ca un PUG trebuie actualizat periodic (la cativa ani) exista primarii in zona Brasov unde PUG-urile au stat la avizare nu luni, ci ani buni … 5-10.

Trecerea in intravilan o va face Primaria, dupa aprobarea PUG, cel mai probabil in coordonare cu proprietarii de terenuri de la acel moment … dar cand .. nu stim. Poate fi o luna, un an, zece ani sau poate fi si niciodata (exista clar acest risc !).

Noi speram sa fie in interiorul urmatorului an … poate maximum 2, dar nu stim sigur nimic si nu putem garanta nimic nimanui, pentru ca nu avem nicio influenta in procesul de finalizare a PUG. El depinde de avize, acorduri, de volumul de lucru al arhitectilor care il fac, de banii pe care Primaria ii are de platit pana il termina. Noi am vazut ca exista o vointa si bani in acest sens la nivel de Primarie, dar inca odata, nu decidem noi.

Terenul acesta situat in extravilan este oferit clientilor nostri la acest pret de acum pentru ca fiecare cumparator al unui extravilan isi asuma un risc (acela de a trece mult timp pana cand se aproba PUG-ul) si pretul platit ACUM reflecta acest risc.

A doua zi dupa ce avem certitudinea ca PUG este aprobat, vom mari automat (cel mai probabil vom dubla) pretul la toate terenurile extravilan pe care le vom mai avea libere la vanzare (cu cei care au contractat deja de la noi nu se mai modifica nimic … dar cei care vor veni de a doua zi, vor plati pretul marit) pentru ca acest risc nu va mai exista si terenul va deveni cu certitudine intravilan, si deci construibil.

Cei care doresc, pot face acum o investitie mult mai mica, in conditiile in care isi asuma riscul de mai sus. Bineinteles, odata asumat acest risc si terenul trecut de catre Primarie din extravilan in intravilan tot beneficiul si castigul sunt ale cumparatorului care si le-a asumat.

Afișul de la Primăria Părău cu tot intravilanul aferent proiectelor Strop de Cer și Strop de Verde, inclusiv parcelele actualmente de fâneață sau pășune extravilan